Statul român a făcut publică oferta de burse pentru cetăţenii Republicii Moldova, în anul academic 2014-2015, în temeiul Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, bursele oferite au fost repartizate după cum urmează: 1500 burse – învăţământ preuniversitar, 2 800 burse – studii superioare, ciclul I, dintre care 390 pentru extensiunile Bălţi şi Cahul, 550 burse – studii superioare, ciclul II (pentru deţinătorii diplomelor de licenţă din România), 25 burse – rezidenţiat şi 125 burse – doctorat.
Lista actelor necesare pentru depunerea dosarului, repartizarea pe instituţii de învăţământ şi specialităţi, poate fi găsită pe http://www.edu.ro/index.php/articles/21684.
Actele se vor depune în perioada 26 iulie – 8 august, la consulatele României la Chişinău, Bălţi şi Cahul. Pentru informaţii suplimentare, poate fi contactată Direcţia relaţii internaţionale şi integrare europeană a Ministerului Educaţiei, la numărul de telefon (022) 54 23 19 sau (022) 23 80 61.