Burse de mobilitate academică în Republica Moldova şi China

Ministerul Educaţiei intenţionează să semneze un acord de colaborare cu Ministerul Învăţământului Republicii Populare Chineze privind bursele de mobilitate academică între cele două state. Acordul prevede că anual părţile vor face schimb de 20 de bursieri la ciclul I şi II, inclusiv doctoranzi şi stagiari, transmite IPN.

Durata studiilor universitare şi de doctorat se va stabili în funcţie de reglementările din sistemul de învăţământ al ţării primitoare, însă durata stagiilor, de regulă, va fi de 11 luni, iar pentru calificări superioare – 6 luni. Acordul prevede că ţara primitoare va scuti bursierii de plata pentru studii şi utilizarea materialelor didactice. Studenţii vor beneficia de cazare în cămine studenţeşti.

În conformitate cu actele normative în vigoare, partea primitoare va asigura bursa lunară şi asigurarea medicală corespunzătoare. Cheltuielile de transport tur-retur din ţara de origine până la locul desfăşurării studiilor vor fi acoperite de către bursieri. Nu se exclude posibilitatea ca aceste cheltuieli să fie acoperite de către ţara care trimite studenţii la studii.

Prevederile acordului vor fi valabile pentru o perioadă de 5 ani şi vor fi prelungite automat dacă nu vor exista condiţii pentru rezilierea acestuia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.