Burse de excelență pentru doctoranzi

Executivul a aprobat acordarea, în anul 2018, a șapte Burse de excelență ale Guvernului, în valoare de 2500 de lei, şi a altor șase Burse nominale (pe domenii), a câte 2000 de lei, pentru studenții doctoranzi, transmite IPN.

În total, la concurs au participat 21 de studenți din cadrul a șase instituții de învățământ, organizatoare de studii superioare de doctorat. Dosarele au fost evaluate de cinci grupuri de experți selectați conform domeniului științific și programelor de doctorat prezentate.

Pentru a spori pe viitor rata de participare la concurs, Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării a propus repartizarea proporțională a burselor între cele șase domenii științifice stabilite, precum și acceptarea dosarelor doctoranzilor care-și fac studiile cu frecvență redusă și a celor care achită taxa de studii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE