Bundestagul german confirmă perspectiva europeană a Moldovei

Bundestagul german a adoptat o rezoluţie care confirmă faptul că Republica Moldova are perspectivă europeană. Rezoluţia reafirmă dreptul statelor din Europa să îşi aleagă liber modelul de integrare pe care sa îl urmeze. Prim-ministrul Iurie Leancă a salutat rezoluţia adoptată, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit Bundestagului, Republica Moldova a făcut paşii importanţi spre edificarea unei democraţii, respectarea drepturilor omului, a pluralismului de opinii şi cel politic. Acest lucru este valabil şi pentru reformele în sistemul judiciar şi în lupta împotriva corupţiei, care încă rămân o provocare-cheie pentru autorităţile de la Chişinău.

Membrii Parlamentului german şi-au exprimat sprijinul pentru punerea în aplicare a Acordului de Asociere şi a îndemnat UE să îşi sporească ajutorul în această direcţie. Este pentru prima dată când Bundestagul german adoptă o rezoluţie cu privire la perspectiva europeană a Republicii Moldova.

Şi Congresul SUA preconizează să adopte, pe parcursul lunii iulie curent, o rezoluţie de susţinere a Republicii Moldova, prin sprijin pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării, pentru consolidarea reformelor democratice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.