Poliția a înregistrat, în primele ore de la deschiderea secțiilor de votare, cel puțin patru cazuri de fotografiere a buletinului de vot. Cazurile au fost înregistrate în secții din Chișinău, Comrat, Șoldănești și Telenești. Autoritățile atenționează ca asemenea acțiuni reprezintă o încălcare care, conform legii, se sancționează contravențional, transmite IPN.
„Am fost sesizați despre mai multe cazuri când sunt expuse în spațiul public buletinele de vot cu opțiunea alegătorului. Amintim că pentru astfel de manifestări este prevăzută sancțiune contravențională și mă adresez atât colegilor noștri din secțiile de votare, cât și cetățenilor, ca să nu admită încălcarea secretului votului, să nu admită expunerea publică a buletinului de vot, cu opțiunea pe care a dat-o în buletin. Or de fiecare dată va fi solicitată inițierea procedurii contravenționale față de cei care fac acest lucru, această ilegalitate”, a declarat președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman.
Totodată, Inspectoratul General al Poliției raportează două cazuri de deteriorate a buletinelor de vot, la Drochia și Comrat. La Drochia, a fost un caz în care s-a constatat prezența în cabina de vot a mai multor persoane, iar la Fălești a fost înregistrat un caz de transportare ilegală a alegătorilor.
Au mai fost fixate alte cinci incidente, printre care prezența persoanei în stare de ebrietate la secția de votare, conflicte, acțiuni de huliganism. La Soroca, a fost un caz de afișaj electoral neautorizat, iar la Orhei, Briceni și Râșcani – au fost patru cazuri de agitație electorală.
Conform prevederilor Codului Electoral, agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor. În această perioadă nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri și participanților la referendum la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, administrația publică locală și difuzorii de publicitate au obligația de a înlătura materialele publicitare electorale. Interdicția nu se aplică pentru informațiile deja plasate pe internet.
Conform Codului contravențional, continuarea agitației electorale în ziua alegerilor către mass-media, competitori electorali și cetățeni constituie contravenție administrativă și se sancționează cu amendă de la 40 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.