Buletine de identitate şi documente adiacente gratuit

Titularilor de pașapoarte de tip sovietic le vor fi eliberate gratuit buletine de identitate ale Republicii Moldova, inclusiv cetățenilor Moldovei din stânga Nistrului (peste 6 mii), transmite IPN cu referire lan un plan de acțiuni, aprobat de către Guvern privind preschimbarea documentelor. Gratuit vor p fi obținute și certificatele de la starea civilă, necesare pentru perfectarea buletinelor, precum și certificatul privind grupa sanguină. Informaţia a fost confirmată de Pavel Filip, ministrul tehnologiei informației și comunicațiilor

Pavel Filip a spus că la 1 iulie se înregistrau 220 de mii de titulari de pașapoarte sovietice. Anul trecut cifra era mai mare, dar o parte din persoane au răspuns la apelul MTIC și au obținut buletine de identitate. Majoritatea titularilor au vârsta de peste 70 de ani. Persoanele care nu se pot deplasa, vor avea posibilitate să-şi perfecteze buletinele prin procură.

Precum a comunicat anterior IPN, procedura de preschimbare a documentelor va dura până la 1 septembrie 2014, iar cheltuielile necesare se estimează la 26 mln lei. Ele vor fi acoperite din buget pe măsura prezentării confirmărilor privind perfectarea documentelor noi de către MTIC.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.