Bugetul municipiului Chișinău pentru 2018, aprobat în primă lectură

Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2018 a fost aprobat în primă lectură în cadrul ședinței din 1 decembrie a Consiliului municipal. Proiectul prevede venituri în sumă de 3,6 miliarde de lei și cheltuieli de 3,9 miliarde de lei. Deficitul este de 279,6 milioane lei.

Zinaida Jaloba, șef interimar al Direcției generale finanțe, a menționat că veniturile propuse pentru 2018 sunt mai mari cu 264,7 milioane de lei față de anul curent, ceea ce reprezintă o creștere de 8%. Sursele de finanțare ale deficitului sunt împrumuturile externe și cele interne, vânzarea apartamentelor și rambursarea împrumuturilor.

Cele mai mari cheltuieli din buget sunt de ordin social – 2,4 miliarde. Banii vor fi direcționați spre învățământ, cultură, ocrotirea sănătății și protecția socială. Consilierii au susținut propunerea primarului general interimar Silvia Radu de a majora cu 25 de milioane lei alocările pentru programele de susținere socială a cetățenilor. Pentru gospodăria comunală, transport și infrastructura drumurilor sunt prevăzute cheltuieli de 1,04 miliarde lei. Pentru programul de investiții și reparații capitale este prevăzută suma de 100 de mii de lei.

Ion Ceban, consilier PSRM, și-a felicitat colegii, remarcând că, pentru prima dată în ultimii zece ani, bugetul este votat înainte de intrarea în anul bugetar.

Iurie Topală, consilierul PL, a salutat votarea bugetului pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.

Veaceslav Bulat, consilier al Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, spune că a susținut proiectul doar pentru a porni procedura de examinare a bugetului în lectura a doua. Pentru că așa cum arată bugetul acum nu este acceptabil. „În afară de cheltuielile sociale, ar trebui să se pună accentul pe cheltuielile de ordin economic, pe crearea parcurilor industriale și pe crearea condițiilor pentru aducerea banilor în buget ulterior”, a spus Veaceslav Bulat.

Consilierul neafiliat Ion Ștefăniță a declarant că susține acest proiect cu condiția că în lectura a doua va fi prezentat un plan-director pentru municipiul Chișinău pentru anul 2018-2019. Documentul ar trebui să se axeze pe revitalizarea spațiilor verzi, a parcurilor, dar și pe iluminarea stradală. Implementarea proiectelor, spune Ion Ștefăniță, va oferi siguranță și va dezvolta turismul.

Bugetul a fost votat de 33 de consilieri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.