Bugetul de stat pentru 2020 este o aventură în care Moldova nu s-a mai avântat anterior, opinie

Bugetul pentru 2020 adoptat ieri în prima lectură în Parlament constituie o aventură în care Republica Moldova nu s-a mai avântat niciodată. Documentul este o mare bulă de săpun. De această părere este expertul politic Viorel Cibotaru. Potrivit lui, este un buget care reflectă gândirea „wishful thinking”, ceea ce înseamnă un concept care se referă mai mult la dorințe decât la dovezi și raționalitate, transmite IPN.

„Este o mare minciună atât fașă de electorat, cât și față de partenerii externi pentru că, pe de o parte, s-a declarat foarte puternic că pentru Guvernul acesta nu există acoperire politică, pe de altă parte, s-a declarat un Guvern tehnocrat. Or, manualul de politologie arată că orice guvern tehnocrat este un guvern care să promoveze niște politici de austeritate maximă, la sânge, dar noi vedem aici un buget care este extrem de darnic”, a menționat Cebotari în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul TVR Moldova.

Natalia Gavrilița, fostă ministră a finanțelor, consideră că atunci când nu se cunosc sursele de finanțare externă ale bugetului este o problemă gravă pentru că aceasta înseamnă că în bugetul statului este o sumă neacoperită. „În opinia mea, deficitul de 7,5 miliarde, cu surse nerealiste de acoperire, demonstrează atitudinea „după noi și potopul” a Guvernului Chicu și disponibilitatea de a merge înainte cu niște programe neacoperite financiar doar pentru că este un an electoral și președintele Dodon ține foarte mult să câștige al doilea mandat”, a conchis Natalia Gavrilița.

Și editorialistul Nicolae Negru consideră că bugetul pentru anul 2020 poate fi considerat unul electoral. În opinia lui, faptul că în buget este inclusă probabilitatea unor finanțări din Federația Rusă și Belarus, fără a exista acorduri și siguranță în acest sens, demonstrează aplicarea unui procedeu electoral. „Includem acești bani care nu se știe dacă îi vom primi, îi punem la investiții ca și cum, la dezvoltare, iar banii despre care avem o anumită siguranță îi punem la asistență socială astfel încât cetățenii vor beneficia din contul dezvoltării”, a declarat Nicolae Negru.

Bugetul de stat pentru anul 2020 a fost votat în primă lectură în ședința de joi, 5 decembrie, a Parlamentului. Veniturile vor însuma 44 136,6 milioane de lei, cu o majorare de 8,6% față de 2019 (rectificat), datorită creșterii preconizate a veniturilor din impozite și taxe. Cheltuielile vor constitui 51 551,9 milioane de lei, cu 11,2% mai mult față de 2019. Pentru finanțarea deficitului bugetar, în sumă de 7 415,3 milioane de lei, vor fi utilizate resurse atât externe, cât și interne.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.