Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2019 și proiectul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul viitor au fost votate în primă lectură în ședința Parlamentului de vineri, 23 noiembrie, transmite IPN.
Nelea Rusu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, a declarat că veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prognozează pentru anul 2019 în sumă de 21427,4 milioane de lei, cu o majorare de 10,8% în comparație cu 2018. Totodată, se precizează că în structura veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2019, 59,6% vor constitui contribuțiile de asigurări sociale și vor atinge 12770,0 milioane de lei, mai puțin cu 70,5 milioane de lei în comparație cu anul curent.
Proiectul BASS propune menținerea tarifului contribuțiilor stabilit la 1 octombrie curent. Astfel, tariful contribuției de asigurare socială plătită de angajatorii din sectorul privat, instituțiile de învățământ superior și medico-sanitare va fi de 18%, cea virată de angajatorii din agricultura de 12%, iar tariful contribuției individuale – 6%. Pentru persoanele fizice, ce își desfăşoară activitatea pe bază de contract individual încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale, plata contribuției va constitui 9456 de lei pe an, iar în cazul persoanelor fizice proprietari sau arendași de terenuri agricole care prelucrează terenul în mod individual – în sumă de 2412 de lei pe an.
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este estimat fără deficit. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 se propun în sumă de 21427,4 milioane de lei, cu o majorare de 2088,4 milioane de lei. Acestea vor acoperi sub-programele BASS, în corespundere cu prioritățile politicilor sectoriale.
Cheltuielile destinate activităților finanțate din BASS constituie 73,6%, alte 26,4% – din contul transferurilor de la bugetul de stat. 63,6% din totalul tuturor cheltuielilor vor fi direcționate pentru subprogramul de protecție socială a persoanelor în etate, 13 % – pentru protecția socială a persoanelor cu dizabilități. Alte circa 10% din cheltuieli vor asigura realizarea politicilor în domeniul protecției familiei și copilului.
Cu referire la proiectul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019, autorii au menționat că veniturile acestora se prognozează pentru anul viitor în sumă de 7326,0 milioane de lei, cu o majorare de 8,8% față de cele curente. Cuantumul primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală a fost stabilit în volum de 9% – 4,5% vor fi achitate de angajat și 4,5% de angajator. Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de sumă fixă pentru anul 2019 este aceeași ca în anul 2018 și va constitui 4056,0 lei.
Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019 au fost estimate cu un deficit în sumă de 200,0 milioane de lei.
Cele două proiecte urmează să fie votate în lectura finală.