Brutăriile ar putea primi grâu din rezerva statului, Update

Guvernul ar putea ajuta brutăriile care înregistrează pierderi pentru ca acestea să nu scumpească pâinea. Potrivit premierului Vlad Filat, problema va fi discutată miercuri, 22 septembrie, la şedinţa Cabinetului de miniştri, transmite Info-Prim Neo. Producătorii de pâine ar putea primi cantităţi necesare de grâu din rezerva statului, pentru a trece de perioada de criză, a menţionat premierul. [Update] Ministerul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, a declarat marţi, 21 septembrie, la o conferinţă de presă că din rezerva de stat ar putea fi eliberate 15 mii de tone de grâu pentru cele peste 100 de brutării din ţară. „15 mii de tone sunt 25% din cantitatea de grâu care se află în rezerva de stat”, a precizat ministrul. Grâu se va da cu titlu de împrumut pe o perioadă de 6 luni. Săptămâna trecută Combinatul din Bălţi a ridicat preţul la pâine cu 25 de bani, invocând că lucrează în pierdere. Scumpiri au operat şi alţi agenţi economici mai mici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.