Trupa Brio Sonores a trecut preselecțiile la Moscova și va reprezenta Moldova în cadrul concursului internațional al tinerilor interpreți Novaya Volna. Concursul se va desfășura în perioada 3-9 septembrie la Soci, transmite IPN cu referire la pagina oficială a interpreților de pe rețelele de socializare.
Brio Sonores este o trupă de muzică pop, dance și crossover clasic. Este formată din cinci membri: Valeriu Moruz, Dumitru Mâțu, Mihai Gandraman, Veaceslav Timofti și Vitalie Maciunschi. Împreună au câștigat cea de a patra ediție a concursului „Românii au talent”, în 2014. Bazele formației au fost puse în anul 2009, inițial sub forma unui cor bisericesc.
Interpreta din Moldova, Natalia Gordienco, a câștigat premiul mare la Novaya Volna în 2007. Apoi Moldova nu a mai participat la acest concurs până în 2014, când a fost reprezentată de Lidia Isac, care s-a clasat pe locul 14. În 2015 țara nu a fost reprezentată la concurs.