Boxerii moldoveni confirmă

Al doilea reprezentant al Moldovei la Campionatul Mondial de Box din Italia, Victor Cotiujanschi a repurtat la start o victorie. În categoria de greutate 75 de kilograme, sportivul l-a învins pe sud-coreeanul Cho Deok Jin, scor 16-6, transmite Info-Prim Neo. În runda următoare, boxerul moldovean îl va întâlni pe Chuluuntumur Tumurkhuyag din Mongolia. Astăzi, pe ringul de box va urca şi un alt pugilist moldovean, Vasile Belous (69 kg). Zilele următoare vor intra în concurs alţi 3 sportivi din Republica Moldova: Alexandru Râşcan (51 kg), Vladimir Cheleş (81 kg) şi Mihail Muntean (91 kg). A XV-a ediţie a Campionatului Mondial de Box reuneşte peste 500 de pugilişti din 143 de ţări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.