Boris Volosatîi candidează în Parlamentul României din partea AUR

Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) în Camera Deputaților din Parlamentul României, Boris Volosatîi, a îndemnat moldovenii cu cetățenie română să voteze la alegerile din 5 și 6 decembrie, să pună ștampila în dreptul numelui său, pe poziția a șaptea. Într-o conferință de presă la IPN, Boris Volosatîi, a remarcat că, votându-l, „vom putea reîntregi țara, readuce demnitatea românească la nivelul cerințelor timpurilor”.

Boris Volosatîi spune că, acum doi ani, a participat cu un program amplu la parlamentarele din Republica Moldova, unde a prezentat platforma sa de reunificare a celor două state românești. Un an în urmă, când a apărut AUR, a înțeles că programul acestui partid întocmai coincide cu viziunile sale și valorile pe care le-a promovat și le promovează.

El spune că AUR vine cu o nouă viziune asupra politicului. „Vrem să facem o nouă politică. O politică nu a celor îmbogățiți pe spatele nostru, care au furat, au trădat, au vândut țara, dar pentru cei mulți, care sunt nevoiți să pribegească în lumea întreagă și să cerșească în propria țară. AUR vine cu patru valori fundamentale pe care vrea să le repună în capul mesei: familie, națiune, credință și libertate”. Candidatul AUR precizează că vine cu un proiect de țară bazat pe asigurarea cu apă, energie, hrană.

Boris Volosatîi a mai remarcat punerea pe masa de lucru a unui tratat de fraternitate dintre Moldova și România. De asemenea, un post de televiziune româno-moldovenesc care ar acoperi tot teritoriul Basarabiei, crearea unui institut de cercetare a fezabilității reunificării țării în cadrul Academiei Române și crearea unei platforme unice a tuturor organizațiilor neguvernamentale întru dezbaterea problemelor puse în discuție de Academia Română privind reunificarea statelor românești Moldova și România. Pentru realizarea acestora este nevoie de voință politică, consideră candidatul.

Valentina Meșina a menționat că își susține colegul profesor. Ea l-a caracterizat pe Boris Volosatîi drept un om cu demnitate înaltă, patriot, care pe parcursul multor ani a educat generații de patrioți, generații de oameni cu demnitate. „Merită să fie susținut pentru că noi, cei care am fost alături și ne-am inspirat întotdeauna de la oamenii de cultură, valoare și de la profesorii noștri, care ne-au fost călăuză ca să devenim ceea ce suntem astăzi, merităm să fim reprezentați și de Parlamentul României”. Ea a îndemnat românii din Republica Moldova să iasă pe 5-6 decembrie la vot și să voteze Boris Volosatîi.

Activistul civic, Vlad Bilețchi, a menționat că pilonii pe care se bazează Boris Volosatîi și formațiunea politică care-l înaintează sunt: familia, națiunea, credința și libertatea. În opinia sa, asistăm la o campanie electorală cu fotografii lacrimogene, cu copii, fel de fel de fotografii cu transfer de imagine, „atât de jos a ajuns campania electorală și clasa politică românească. România poate mai mult, dar pentru asta trebuie de dat dovadă de responsabilitate”, inclusiv de mers la vot pe 5 și 6 decembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.