Bogdan Simionescu: Este o idee total greșită că putem să ne dezvoltăm doar cu juriști și economiști

România investește 0,28% din PIB în domeniul științei și cercetării, iar suma alocată este extrem de mică în comparație cu Germania, care investește în cercetare aproape 5% din PIB. Declarația aparține academicianului român Bogdan Simionescu și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Academia Română și Academia de Științe a Moldovei: parteneriat pentru dezvoltarea cercetării și a inovării în context european”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit academicianului, din cauza subfinanțării, România a pierdut în ultimii ani mii de cercetători, care au ales să muncească în străinătate.

Academicianul român Bogdan Simionescu spune că România și Republica Moldova sunt două state care investesc extrem de puțin în domeniul științei și cercetării, fapt ce determină un exod masiv al profesioniștilor din domeniu.

„Și Republica Moldova, și România investesc foarte puțin în cercetare. Noi investim în cercetare 0,28% din PIB. Când ar trebui să avem o investiție în cercetare de 3%. În unele țări europene, cum ar fi Germania, se investește chiar mai mult, 4%-5% din PIB. În condițiile în care PIB-ul lor este de 50 de ori mai mare decât PIB-ul României. Trebuie înțeleși și cercetătorii care la un moment dat, din păcate, pleacă din țara de origine. Ar trebui să le creăm condițiile cele mai bune ca să se poată dezvolta în propria țară. Asta ar fi normalitatea”, a spus academicianul român Bogdan Simionescu.

Potrivit academicianului, zeci de mii de cercetători din România au ales să plece în ultimele decenii, domeniile care au rămas complet descoperite fiind fizica și matematica. Bogdan Simionescu spune că din cauza salariilor mici și a infrastructurii precare, cercetătorii români aleg să-și continue cariera în statele înalt dezvoltate.

„În 1990, în România erau 37 de mii de cercetători cu normă întreagă. Acum, în 2024, avem 17 mii de cercetători. Adică, mai puțin de jumătate decât am avut atunci. Sunt domenii care sunt văduvite complet. Cum ar fi fizica, chimia e într-o situația puțin mai bună, matematica, adică e vorba de științele fundamentale. Există o idee greșită, total greșită, că putem să ne dezvoltăm doar cu economiști, juriști și cu oameni din relații publice. Nu spun că ei nu sunt necesari. Sunt necesari, dar nu poți construi o țară și un viitor, dacă nu ai ingineri, medici, profesori. Toate disciplinele trebuie să fie bine reprezentate. Dacă nu, nu avem niciun viitor. Vom fi doar o piață de desfacere pentru produsele pe care unii le vor produce și noi le vom cumpăra”, a mai spus academicianul.

Potrivit academicianului, pentru a atrage tineri în domeniul științei și cercetării, Institutele de profil trebuie să fie dotate cu echipamente de ultimă generație, să ofere un salariu motivant și o atmosferă agreabilă la locul de muncă.

„Cei tineri vor să aibă un loc de muncă, să aibă o remunerație corectă la muncă. Dacă oferi unui Institut de cercetare, care are echipamente de cercetare moderne, și o atmosferă bună de lucru, oamenii vin cu plăcere la muncă. Dar și partea materială este extrem de importantă. Învățământul nostru liceal, universitar, era foarte bine pus la punct și serios. Încă acest învățământ nu a degradat total. Există țări în Vestul Europei unde învățământul a degradat. Dacă mai lăsăm ca această degradare să se producă încă 2-4 ani atunci nu mai avem nicio șansă. În multe țări se insistă că trebuie de investit în învățământ, sănătate și cercetare. Cercetarea este viitorul”, a conchis Bogdan Simionescu, profesor la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Dezbaterea publică la tema „Academia Română și Academia de Științe a Moldovei: parteneriat pentru dezvoltarea cercetării și a inovării în context european”, este ediția a șasea în cadrul Proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, susținut de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.