Bobocii sunt la primul lor mare examen

În cele mai solicitate licee din capitală concurenţa este de trei elevi la fiecare două locuri vacante în clasa întâi. Admiterea la liceele cu profil se face în baza unor probe de aptitudini, pe care unele instituţii le-au organizat deja. Comparativ cu anul trecut, concurenţa este mai mică pentru că şi numărul copiilor care merg în clasa întâi este mai mic, acesta constituind circa 77 mii de copii, a declarat pentru Info-Prim Neo Nina Butucea, specialist coordonator la Direcţia generală, educaţie, tineret şi sport. La liceele cu clase obişnuite se ţine cont de principiul teritorial, potrivit căruia au prioritate la înscriere copiii care îşi au domiciliul în raza instituţiei de învăţământ. Cele mai solicitate licee din capitală sunt: „Ion Creangă” (profil muzical), „Dante Alighieri” (studiere aprofundată a limbii italiene), „Mircea Eliade” (limbă engleză) şi „Mihail Kogălniceanu” (limbă germană). Cererea depăşeşte mult oferta şi la liceele „Gheorghe Asachi” (limba franceză), „Nicolae Iorga” (arte) şi „Miguel de Cervantes” (limba spaniolă). Dintre instituţiile cu predare în limba rusă cel mai solicitat este Liceul „A. S. Puşkin”, iar din instituţiile private lider după numărul de solicitări rămâne Liceul „Prometeu”. „Deşi nu sunt locuri suficiente în toate instituţiile din capitală, totuşi concurenţa este un pic mai mică, pentru că mulţi copii pleacă peste hotare împreună cu părinţii lor. De la începutul anului 2012, peste 200 de copii au plecat”, a declarat Nina Butucea. În anul 2011 s-au înscris în clasa întâi peste 118 mii de copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.