BNM va promova educația financiară în parteneriat cu Clubul de vacanță „Academia Ta”

Banca Națională a Moldovei se va alătura în perioada iulie-august Clubului de vacanță „Academia Ta”, organizat de Centrul Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”. BNM va oferi participanților ateliere de educație financiară despre siguranța plăților fără numerar, transmite IPN.

Banca centrală continuă astfel campania de educație financiară interactivă, de data aceasta pentru elevi cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani. Comunicarea prietenoasă, adaptată vârstei celor prezenți, va contribui eficient la transmiterea informațiilor legate de evoluția mediului financiar, precizează BNM într-un comunicat de presă.

Atelierele pe teme financiare vor face parte din programul de activități de dezvoltare și divertisment, sesiuni de instruire în diverse domenii, destinate să aducă celor mici bucuria unei vacanțe pline de creativitate, cunoaștere și senzația descoperirii lumii, inclusiv a celei financiare.

Experții BNM le vor povesti elevilor cum au apărut și au evoluat banii electronici, ce reprezintă cardurile pentru copii și adolescenți și în ce mod funcționează acestea, fiind atașate la un sub-cont al unui părinte. De asemenea, reprezentanții BNM vor explica adolescenților cum să utilizeze în siguranță cardurile, dezvăluind și curiozități din domeniul plăților.

Banca Națională a Moldovei desfășoară programe de educație financiară pentru diferite grupuri-țintă, în mod special pentru copii și tineri pentru a dezvolta un comportament financiar echilibrat și eficient, orientat spre bunăstarea individuală și la nivel de țară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.