BNM va emite 11 monede comemorative
Banca Naţională a Moldovei (BNM) va emite în acest an 11 monede jubiliare şi comemorative, transmite Info-Prim Neo cu referire la o decizie a Guvernului de susţinere a acestei iniţiative.
Seria „Personalităţi” va fi completată cu 2 monede comemorative: 555 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Andrei Lupan, 100 de ani de la naştere.
Seria inaugurată recent, „Aleea Clasicilor” va fi completată cu o monedă comemorativă a clasicului literaturii române Ion Creangă.
Noutăţi se prevăd şi în seria „Sărbătorile, Cultura, Tradiţiile Moldovei”. Monedele care vor completa această serie vor consemna 160 de ani de la publicarea baladei Mioriţa şi sărbătoarea populară Sânzienele.
Seriile „Locaşuri sfinte” şi „Mănăstirile Moldovei” propun două noi monede comemorative, cu reprezentarea celui mai vechi lăcaş de cult din Republica Moldova, Biserica Măzărache din Chişinău, şi mănăstirea rupestră Butuceni.
În seria „Monumentele Moldovei” va fi bătută moneda cu imaginea Cetăţii Soroca, ridicată de Ştefan cel Mare şi Sfânt în secolul XV.
Seria „Cartea Roşie a Moldovei” este completată cu monedele Vidra şi Papucul-Doamnei.
Continuarea seriei „Sport” este prilejuită de desfăşurarea în perioada 27 iulie - 12 august 2012, la Londra , Marea Britanie, a Jocurilor Olimpice de vară.
Monedele vor fi utilizate în scop numismatic şi ca mijloc de plată.