BNM va continua în 2019 reforma cadrului de reglementare și supraveghere bancară

Banca Națională a Moldovei va continua în 2019 reformarea cadrului autohton de reglementare și supraveghere bancară. Reformele în domeniul supravegherii bancare (Basel III) sunt îndreptate spre consolidarea sectorului bancar în ansamblu și a fiecărei bănci în parte. Vor fi create condiții prealabile pentru reluarea finanțării sectorului real și pentru creșterea economică durabilă a țării, menționează instituția într-un comunicat de presă citat de IPN.

Potrivit BNM, aceste reforme vin să asigure o guvernare corporativă sănătoasă, să transparentizeze sectorul bancar autohton în vederea atragerii potențialilor investitori și creditori, precum și să mențină sectorul bancar solid. „Așteptarea Băncii Naționale este ca băncile să implementeze adecvat noile reglementări (Basel III), să investească în dezvoltarea domeniului tehnologiilor informaționale și să își concentreze mai mult eforturile pe finanțarea economiei reale”, se spune în comunicat.

Banca centrală informează că în 2019 băncile vor face primele raportări privind evaluarea adecvării capitalului intern, iar BNM va verifica cum acestea raportează riscurile la care sunt sau pot fi expuse. Totodată, BNM va efectua pentru prima dată evaluarea și supravegherea pentru fiecare bancă, pentru a determina în ce măsură cadrul de administrare a activității, asigură o administrare prudentă şi acoperă adecvat riscurile în raport cu profilul de risc al băncii. Urmare a rezultatului evaluării generale BNM anunţă că după caz va aplica măsuri de supraveghere prevăzute de legislație.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.