Banca Națională a Moldovei pune în circulație ca mijloc de plată și în scop numismatic o monedă comemorativă consacrată aniversării a 80-a de la nașterea compozitorului Mihai Dolgan. Moneda din argint are valoarea nominală de 50 de lei și un tiraj de 500 de exemplare. Aceasta va completa seria „Personalități”, transmite IPN.
A fondat formația „Noroc” în 1967, iar peste șapte ani a devenit conducător al ansamblului vocal-instrumental „Contemporanul”. Mihai Dolgan este „Artist Emerit”, „Artist al Poporului”, i s-a conferit și „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție în stat.
Cu ocazia lansării monedei, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a subliniat importanța comemorării talentului renumitului compozitor și contribuția acestuia în domeniul artei muzicale. „Publicul și profesioniștii din lumea muzicii i-au apreciat talentul, spiritul inovator și viziunea artistică neordinară. Iar înregistrările devenite astăzi documentare, de fapt, reînvie impresii și sentimente mereu actuale în viața noastră, indiferent de generație. Ne dorim ca moneda comemorativă consacrată lui Mihai Dolgan să ajungă în rândul numismaților și altor consumatori de artă monetară ca o valoare numismatică, dar și ca un îndemn de a descoperi și a redescoperi creația celebrului muzician”, a menționat Octavian Armașu, citat într-un comunicat de presă.
Moneda comemorativă, ambalată în capsulă de metacrilat transparentă și în cutie de prezentare, este însoțită de certificatul de autenticitate care conține un QR cod în care este stocată informația despre monedă. Piesa din repertoriul compozitorului care face parte din tezaurul muzical al Moldovei, „De ce plâng chitarele?”, de asemenea poate fi accesată din QR cod-ul indicat în certificat. Documentul de autenticitate este semnat de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.
Monedele comemorative emise de Banca Națională se comercializează prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.