BNM propune reducerea comisioanelor la achitarea cu cardul

Banca Național a Moldovei propune reducerea comisioanelor aplicate de prestatorii de servicii de plată în cazul achitării prin intermediul cardului bancar. Într-un proiect de hotărâre a Comitetului executiv al BNM se propune ca valoarea maximă a unui comision perceput în cazul plăților spre bugetul național să fie de 0,5%, transmite IPN.

Proiectul stabilește valorile maxime ale comisioanelor aplicate în funcție de marca și categoria cardurilor de plată. Astfel, valoarea maximă a comisionului de servicii perceput comercianților în cazul cardului de debit și al cardului de credit personale va fi de 0,5% începând cu 1 noiembrie 2019. Este vorba despre operațiunile destinate bugetelor componente ale bugetului public național. În cazul operațiunilor efectuate cu utilizarea fizică a cardului, în orice destinație, valoarea maximă a comisionului perceput comercianților va fi pentru cardul de debit și cel de credit 1,8% (din 1 ianuarie 2020), 1,5% (din 1 ianuarie 2021) și 1,2% (din 1 ianuarie 2022).

Potrivit autorilor, prezentele valori nu se aplică în cazul cardurilor de plată de afaceri (business), precum în cazul retragerilor de numerar de la bancomate sau de la ghișeul unui prestator de servicii de plată. Acestea nu se vor aplica nici în cazul operațiunilor de plată executate cu utilizarea virtuală a cardului de plată sau a dispozitivului asemănător, cu excepția operațiunilor destinate bugetelor componente ale bugetului public național.

Obiecțiile, sugestiile și recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate până pe data de 16 mai, pe adresa poștală: bd. Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău. Concomitent, pot fi comunicate pe adresa electronică: Victor.Susu@bnm.md.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.