BNM oferă date finale privind datoria externă a Moldovei în 2021

Banca Națională a Moldovei oferă date finale privind datoria externă a Republicii Moldova în anul 2021. Datoria externă brută a crescut cu 7,8% și a totalizat 8 765,61 milioane de dolari. Cifra reprezintă 64,1% raportat la Produsul Intern Brut (-6,4 puncte procentuale față de 31 decembrie 2020), transmite IPN.

În anul 2021 deficitul contului curent al balanței de plăți a Republicii Moldova s-a majorat substanțial comparativ cu cel înregistrat în anul 2020, atât ca valoare absolută, cât și relativ la PIB. Deficitul a constituit 1 699,35 milioane de dolari, în creștere cu 91,6%. Raportat la PIB, contul curent a constituit – 12,4%.  Potrivit BNM, această dinamică a fost determinată de sporirea considerabilă a deficitului comerțului exterior cu bunuri și de scăderea excedentului veniturilor primare, în timp ce balanțele veniturilor secundare și a serviciilor s-au îmbunătățit.

Contul de capital a consemnat un deficit de 51,02 milioane de dolari, care s-a micșorat cu 22,3% față de anul 2020, ceea ce a constituit -0,4% relativ la PIB.

Contul financiar s-a soldat cu intrări nete de capital în valoare de 1 715,57 milioane de dolari, ca urmare a majorării nete a pasivelor cu 1 322,74 milioane de dolari generate de tranzacțiile efective, precum și a scăderii nete a activelor financiare externe ale rezidenților cu 392,83 milioane de dolari.

Poziția investițională internațională a Republicii Moldova, la 31 decembrie 2021, a constituit -5 218,42 milioane de dolari sau 38,1% relativ la PIB, soldul debitor aprofundându-se față de sfârșitul anului 2020 cu 4,1%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.