Titularilor de card bancar li se aplică comisioane doar când are loc o conversie monetară la achitarea cu cardul sau, în unele cazuri, pentru retragerile de numerar. Suplimentar, beneficiarii plății nu au dreptul să perceapă comision de la titularul cardului pentru achitarea cu acest instrument de plată. Precizarea se conține într-un răspuns al Băncii Naționale a Moldovei pentru Agenția de presă IPN.
Potrivit BNM, pentru emiterea și întreținerea unui card pot exista și alte tarife care nu sunt legate de operațiuni. Tarifele aplicate de către prestatorii de servicii de plată nu fac obiect al plafonării prin reglementări, acestea fiind dictate de piață. Toate aceste tarife se pun, în mod obligatoriu, la dispoziția titularului cardului într-o formă ușor accesibilă și în strictă conformitate cu cerințele legale.
În cazul în care acest lucru nu se face, consumatorii sunt îndemnați să se adreseze în mod oficial către conducerea prestatorului de servicii de plată. Acesta este obligat să ofere un răspuns în cel mult 15 zile. Dacă problema nu se soluționează amiabil, consumatorul se poate adresa la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
Prestatorii de servicii de plată pot să aplice comisioane diferite în funcție de tipul cardului utilizat pentru achitare, originea acestuia și, nu în ultimul rând, în funcție de prestatorul emitent al cardului, pe motiv că toate aceste aspecte generează cheltuieli diferite pentru prestator. Aceste comisioane nu se răsfrâng asupra titularilor cardurilor.
Comisionul de acceptare a plății aplicat beneficiarului plății este un comision complex format din mai multe subcomponente, printre care se enumeră și comisionul interbancar. În cazul în care prestatorul emitent al cardului este altul decât cel care acceptă operațiunea de plată prin card, atunci o parte din comision (comisionul interbancar) este repartizat și prestatorului care a emis cardul. Potrivit BNM, acest lucru vine să promoveze în egală măsură activitatea de emitere a cardurilor și activitatea de prestare a serviciilor de acceptare a cardurilor de plată.
BNM menționează că, în unele situații, mărimea comisioanelor pot determina comercianții sau furnizorii de servicii să renunțe la opțiunea de a accepta plăți cu cardul, dacă legislația nu îi obligă.
Banca Națională menționează că, în luna iunie 2019, Comitetului Executiv al Băncii Naționale a aprobat o hotărâre ce vizează inclusiv plafonări ale anumitor comisioane percepute de către prestatorii de servicii de plată în cadrul operațiunilor de plată electronice. Astfel, a fost stabilit plafonul de 0,5% la comisioanele percepute pentru acceptarea cardului ca instrument de plată, în scopul promovării plăților fără numerar cu destinație în bugetul public. Aceste comisioane de acceptare a instrumentelor de plată sunt puse în seama beneficiarului plății: comerciant, furnizor, iar în cazul particular vizat în hotărâre, comisionul este pus în seama statului.
Prin aceeași hotărâre a Comitetului executiv al BNM, au fost setate plafoane pentru tarifele percepute de către prestatorii de servicii de plată de la utilizatori pentru ordinele de plată transmise de către aceștia în mod electronic către prestatorul de servicii de plată, cu executarea acestui ordin de plată prin utilizarea Sistemului Automatizat de Plăți Interbancare (SAPI). Tarifele sunt în mărime de până la 3,5 lei pentru procesarea unui ordin de plată în regim obișnuit pentru o sumă de până la 50 mii lei și de până la 20 lei pentru procesarea unui ordin de plată în regim urgent sau a cărui sumă depășește 50 de mii lei. BNM consideră că acest fapt va reduce povara comisionării excesive a utilizatorilor și va impulsiona promovarea inovațiilor în materie de plăți electronice.