BNM explică deprecierea leului faţă de dolar „prin operaţiuni speculative pe piaţa valutară”

Banca Naţională a Moldovei (BNM) explică tendinţa de depreciere a monedei naţionale faţă de dolarul SUA, înregistrată în ultimele zile pe piaţa valutară, prin “operaţiuni speculative”. Agiotajul creat actualmente pe piaţa valutară este nefondat şi alimentat, în plus, de publicarea recentă în anumite ediţii periodice a unor date eronate şi opinii provocatoare, se arată într-un comunicat de presă al BNM. BNM consideră că situaţia actuală a pieţei valutare din Moldova are un caracter temporar, cu o perspectivă de redresare în viitorul apropiat. În susţinerea acestor afirmaţii se aduc argumente, potrivit cărora, pe parcursul primelor patru luni ale anului curent, oferta netă din partea persoanelor fizice a constituit 329 mil. dolari SUA sau cu 18,5% mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2005. Datele privind încasările din exportul de mărfuri şi servicii pentru primul trimestru al anului 2006, de asemenea, nu prezintă temei de îngrijorare, acestea fiind în creştere cu 9% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cu toate că în primul trimestru al anului curent s-a înregistrat o deteriorare a deficitului balanţei bunurilor şi serviciilor (de la 209 mil. USD în primul trimestru 2005 până la 264 mil. USD în primul trimestru 2006), condiţionată de majorarea preţurilor la resurse energetice, tendinţa sezonieră din anii precedenţi relevă o diminuare a deficitului balanţei bunurilor şi serviciilor în lunile iunie-iulie. Banca Naţională menţionează că remitenţele, fiind una din principalele surse de acoperire a deficitului balanţei bunurilor şi serviciilor, de regulă, are o un trend ascendent în lunile iunie-august. BNM solicită participanţilor pieţei valutare din ţară să nu se lase influenţaţi de tentativele speculative orientate spre deprecierea nejustificată a leului faţă de dolar. În comunicat se mai spune că situaţia creată pe piaţa valutară se află în vizorul BNM, banca fiind disponibilă să ofere băncilor comerciale swap-uri valutare de vânzare, care ar contribui la satisfacerea cererii sporite de valută şi atenuarea fluctuaţiilor excesive ale cursului de schimb. Pe parcursul ultimelor zile, inclusiv marţi, casele de schimb valutar din Chişinău au afişat un curs de schimb leu/dolar mai mare faţă de cel înregistrat pe parcursul săptămânii trecute. În mare, casele de schimb afişau în dimineaţa zilei de marţi, 23 mai, o rată medie de 13,35 lei la cumpărare şi de 13,5 lei la vânzare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.