BNM a numit administrator special la Banca de Economii

Banca Naţională a Moldovei a dispus instituirea unui administrator special şi preluarea gestionării Băncii de Economii până la numirea unui nou consiliu de administraţie. Măsura vine ca urmare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie, prin care Banca de Economii revine în proprietatea statului, cu o cotă majoritară de 56,13% din capitalul social. Pe perioada administrării speciale, drepturile şi obligaţiile acţionarilor, comitetului de conducere, preşedintelui interimar şi administratorilor băncii sunt suspendate şi sunt exercitate de administratorul special, numit de Banca Naţională, transmite IPN.

Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a anunţat luni, 1 decembrie, la o conferinţă de presă, că decizia Curţii Supreme de Justiţie în privinţa Băncii de Economii se cunoaşte de de joi seara, 27 noiembrie, dar nu a fost făcută publică pentru a nu da posibilitate unor concurenţi la alegeri să o folosească în scopuri electorale. Detalii în acest caz vor fi prezentate după publicarea deciziei CSJ.

„Pentru a evita interpretările nedorite, vreau să explic ce  înseamnă această administrare specială în cazul dat. Cel mai important lucru este că Banca de Economii e din nou a statului şi că Guvernul, împreună cu Banca Naţională, vor face tot ce este necesar pentru a asigura stabilitatea băncii. Până la numirea noului consiliu al Băncii de Economii, unde statul va avea majoritatea, administratorul special, sub supravegherea directă a BNM, va asigura buna funcţionare şi integritatea activelor băncii, va micşora cheltuielile băncii şi va veghea asupra siguranţei mijloacelor deponenţilor”, a declarat guvernatorul BNM.

BNM a dispus şi iniţierea unor verificări ample în ceea ce priveşte activitatea Băncii de Economii din ultimul an, de când a fost diminuată cota statului, şi în funcţie de ceea ce va fi constatat, se va stabili dacă e cazul să fie sesizate instituţiile de drept pentru a continua investigaţiile pe linia lor, a comunicat Dorin Drăguţanu. 

„Dincolo de stabilitatea Băncii de Economii, care este asigurată, pe noi ne interesează să vedem şi cum a fost gestionată această bancă. Suntem obligaţi să facem acest lucru. De asemenea, BNM a decis să instituie administrarea speciala şi la Banca Socială, având în vedere relaţia directă şi strânsă pe care a avut-o această instituţie bancară cu Banca de Economii. Este o măsură preventivă, pornită de la faptul că ştim că au existat mai multe plasamente şi credite interbancare reciproce, cu sume mari, între Banca de Economii şi Banca Socială şi vrem să verificăm modul în care acestea au fost acordate şi utilizate”, a mai spus Guvernatorul BNM.

În septembrie 2013, cota statului în Banca de Economii s-a redus de la 56,13% la 33,38% după ultima emisiune suplimentară de acţiuni, la care statul nu a subscris.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.