BM va oferi finanţare cu acces rapid celor mai sărace ţări afectate de criza financiară globală

Banca Mondială (BM) a lansat un mecanism de finanţare cu acces rapid, în valoare totală de 2 mlrd dolari SUA, pentru oferirea granturilor şi împrumuturilor pe termen lung, fără dobânzi, pentru facilitarea redresării impactului generat de criza financiară globală asupra celor mai sărace ţări ale lumii, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al BM. Iniţiativa cu acces rapid (IAR) ca răspuns la criza financiară din partea Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare (AID), aprobată în această săptămână de Consiliul directorilor executivi ai BM, va permite Grupului BM să ofere finanţare rapidă pentru reţelele de asigurare socială, infrastructură, învăţământ şi sănătate. Guvernul R. Moldova are oportunitatea de a beneficia de acest mecanism în reducerea eventualelor efecte negative ale crizei în Moldova. “Criza va afecta cel mai profund cele mai sărace persoane, în următorul an situaţia urmând, probabil, să se agraveze. Raportul nostru privind Perspectivele Economice Globale prognozează în următorul an o creştere economică de 4,5 la sută în ţările în curs de dezvoltare – o reducere a ritmului de creştere de la 7,9 la sută raportată în anul 2007. Noi intenţionăm să oferim asistenţă ţărilor prin intermediul mecanismului de finanţare rapidă, pentru ca acestea să facă faţă actualei recesiuni în scopul minimizării impactului acesteia şi facilitării procesului de elaborare a politicilor de sprijin”, a declarat Robert B. Zoellick, preşedintele Grupului BM. Mecanismul va asigura accesul rapid la suma iniţială de 2 mlrd dolari SUA din cele 42 mlrd dolari SUA – mijloace AID15 disponibile pentru 78 cele mai sărace ţări ale lumii pentru următorii trei ani. “Nu ne putem permite continuarea activităţii aşa ca anterior. Avem nevoie de un set de remedii umane şi nu doar un set de soluţii financiare, după cum avem nevoie şi de un nou mecanism de răspuns rapid pentru asigurarea direcţionării rapide a banilor acolo, unde sunt necesari cel mai mult. Deja 100 milioane de persoane au fost forţate în sărăcie ca rezultat al majorării preţurilor la produsele alimentare şi carburanţi, iar noi estimăm că un declin cu 1 la sută a ratelor de creştere în ţările în curs de dezvoltare va forţa alte 20 de mln de persoane în sărăcie”, a comunicat Zoellick. Noul mecanism AID vine ca o continuitate a iniţiativei privind criza preţurilor la produsele alimentare, lansată anul curent, în sprijinul ţărilor afectate grav de criza produselor alimentare. Luna trecută, Grupul BM a anunţat crearea a trei alte iniţiative menite să contracareze criza financiară, inclusiv dublarea Programului de finanţare a comerţului global până la 3 mlrd dolari SUA, un fond global de capital propriu, sprijinit de Guvernul Japoniei pentru recapitalizarea băncilor aflate în dificultate, precum şi un nou instrument de oferire a finanţării de reinvestire proiectelor de infrastructură viabile, finanţate privat, care se confruntă cu dificultăţi financiare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.