Statul de drept este supus unor pericole reale și nu imaginare, pentru că grupuri mafiote încep să-și finanțeze activitățile și acțiunile de destabilizare largă în Republica Moldova cu ajutorul unor puteri străine. Declarații în acest sens au fost făcute de Igor Munteanu, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, membru al Blocului Împreună, într-o conferință de presă la IPN.
Potrivit lui Igor Munteanu, „reușitele” acțiunilor grupului criminal organizat se datorează lipsei de succes în recuperarea finanțelor din frauda bancară și menținerea surselor de bogăție ilicită în anumite companii controlate direct de către personajul care în acest moment pregătește acțiuni de destabilizare. Deși a fost condamnat la o sentință de 15 ani cu executare în Republica Moldova, iar în Federația Rus acest personaj avea restricție sau interdicție de intrare, chiar dosare penale inițiate pe spălări de bani și diverse crime economice, din 2023 personajul respectiv a fost grațiat și a început într-un fel să fie utilizat pentru acțiuni care ar putea duce la destabilizare în Republica Moldova.
Igor Munteanu susține că grupul Șor este un fel de grup Wagner pentru Republica Moldova, pentru că exact ca și în cazul lui Evgheni Prigojin, care a luptat contra Ucrainei, Ilan Șor este folosit în calitate de carne de tun pentru scopurile geopolitice de către Federația Rusă. Statul trebuie să ia măsuri mult mai radicale. Toți care sunt asociați astăzi politic sau financiar cu Ilan Șor reprezintă potențiali infractori și trebuie puși sub acuzații de trădare de patrie.
Blocul Împreună solicită autorităților Republica Moldova să pună sub acuzare implicit persoanele care au participat la întrunirea de Moscova și să comunice cât de curând posibil statutul anchetelor penale și acuzațiile care sunt aduse, în interesul protejării ordini constituționale.
Președintele CUB mai spune că situația financiară a grupului Șor este direct proporțională cu nivelul recuperării băniilor fraudați în 2014-2015, iar o lipsă de progres în recuperarea banilor fraudați este un argument care împinge acest grup neconstituțional în acțiuni.
Potrivit lui Igor Munteanu, partidele afiliate grupului Șor, pot fi calificate drept dăunătoare ordinii publici și trebuie să fie persecutate conform Codului Penal, ca fiind componente a unui grup criminal organizat.
Politicianul sugerează statului să purceadă imediat la suspendarea grupurilor afiliate lui Șor pe plan politic pe un termen de cel puțin 12 luni, pentru ca acesta să-și aducă statutele și acțiunile, conturile, în conformitate cu normele legale din Republica Moldova. De asemenea, mai crede că statul trebuie să retragă cetățenia Republicii Moldova persoanelor cu dublă cetățenie. La fel, poate fi aplicat articolul privind trădarea de patrie.
În aceeași ordine de idei, Igor Munteanu a chemat toate forțele politice sănătoase din Republica Moldova să semneze „Pactul pentru Europa”, care, potrivit lui, este un liant extrem de important pe care l-a lansat Blocul pentru că toată lumea „să fie parte dintr-un proces de apropiere accelerată Republicii Moldova la Uniunii Europeană”.
Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării, membru al Blocului Împreună, a adăugat că Pactul pentru Europa, pactul pentru integrarea europeană este una din acele inițiative care poate demonstra coliziunea și poate arăta fața forțelor politice civice, cetățenești din Republica Moldova.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.