Sintagma „orientarea sexuala” nu este de găsit în Biblie. Acesta este unul dintre motivele pe care îl invocă Biserica Buna Vestire atunci când pledează împotriva Legii antidiscriminare. „Dumnezeu a stabilit limitele şi a stabilit orientarea sexuală a bărbatului spre femeie. Dumnezeu a creat sexualitatea. În acest cadru omul poate să experimenteze toate binecuvântările lui Dumnezeu”, a declarat luni, 4 aprilie, la o conferinţă de presă pastorul bisericii, Vasile Filat, transmite Info-Prim Neo. Potrivit preotului, dacă omul se orientează sexual în afara cadrului stabilit de Dumnezeu, va atrage toate consecinţele asupra sa. În cartea lui Moise din Vechiul Testament Dumnezeu vorbeşte de orientarea sexuală netradiţională, ca fiind ceva ce iese din limită, numindu-o drept urâciune şi perversiune. „În Noul Testament există mărturia unor oameni care au scăpat de acestă patimă, deci este ceva care se poate stăpâni”, a subliniat Vasile Filat. Preotul a mai spus că Biserica nu este de acord cu acestă lege, deoarece prin ea răul este numit bine şi binele rău. „Nu vrem să se înţeleagă ca am avea ceva cu aceşti oameni (homosexualii). Atât timp cat îşi practică sexualitatea în privat nu avem nimic, dar în momentul în care vor s-o facă vizibilă, atunci lucrurile ies din normal”, a menţionat pastorul. Vasile Filat spune că două din cele zece porunci se referă la orientarea sexuală.„Dumnezeu ne învaţă să ne stăpânim orientările sexuale, iar într-o căsătorie bărbatul ar trebui să-şi îndrepte orientările sexuale doar pentru soţie şi invers. Sfânta Scriptură spune: „Să nu te culci cu un bărbat cum te culci cu o femeie”, a subliniat preotul, îngrijorat că orientările homosexuale se învaţă şi devin obiceiuri, distrug naţionalitatea, iar acest lucru este privit ca normalitate. „Odată cu creşterea imoralităţii, creşte şi numărul de dezastre. Există legi dumnezeieşti care funcţionează şi ele vor fi vizibile”, a mai spus Vasile Filat. Potrivit pastorului, în Evanghelie se vorbeşte despre faptul că cei care se fac vinovaţi de curvie, preacurvie, cei care sunt malahi, adică bărbaţi care se prostituează, şi sadomiţii, cei care merg la malahi, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Vasile Filat a spus că nu vrea ca ţara să sufere din cauza acestor păcate, deoarece toate aceste acţiuni se vor răsfrânge asupra oamenilor.
Biserica nu este de acord cu Legea antidiscriminare deoarece prin ea răul este numit bine şi binele rău, pastor
-
vasile filat despre ce spune dumnezeu referitor la orientareasexuala.mp3
- 0