Biroul politici de reintegrare constată o restricționare exagerată și nemotivată a circulației în regiunea transnistreană în contextul introducerii nivelului roșu de alertă de securitate în perioada 26 aprilie-10 mai, sub pretextul asigurării securității în regiune. Printre măsurile dispuse se observă consolidarea infrastructurii posturilor neautorizate de control pe perimetrul liniei administrative, verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport care intră sau iese din regiune, dar și obligarea persoanelor care se deplasează în regiune să fie luate la evidența structurilor de la Tiraspol, se arată într-un comunicat de presă citat de IPN.
„Constatăm cu regret că aceste măsuri restrictive au fost introduse după patru zile din data când Tiraspolul a anunțat despre simplificarea mecanismului de liberă circulație pentru perioada sărbătorilor pascale. Notăm că prin această abordare se reinstituie regimul de autoizolare a regiunii, cu instituirea de restricții aplicate anterior de Tiraspol pe perioada pandemică (16 martie 2020-30 aprilie 2021), limitarea semnificativă și injustă în drepturi și libertăți a locuitorilor de pe ambele maluri, identificarea unei justificări pentru a intensifica în mod ilegal prezența infrastructurii posturilor de control în lipsa acceptului Comisiei Unificate de Control și a institui diverse bariere în calea liberei circulații a cetățenilor”, se arată în comunicat.
Biroul politici de reintegrare își reiterează abordarea de principiu privind inadmisibilitatea creării impedimentelor pentru deplasarea nestingherită a persoanelor și a mijloacelor de transport, revenirea și menținerea durabilă a unui mecanism de liberă circulație similar cu cel aplicabil pe malul drept, evacuarea și retragerea din perimetrul Zonei de Securitate a posturilor/ barierelor neautorizate, realizarea neîntreruptă a angajamentelor anterior asumate de Tiraspol în negocieri și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, inclusiv la libera circulație pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
În seara zilei 25 aprilie, la sediul ministeriu de securitate de la Tiraspol s-au produs mai multe explozii ca urmare a unui atac cu lansatoare de grenade. Alte două explozii au fost înregistrate marți dimineață în orașul Maiak din Grigoriopol. Administrația transnistreană a anunțat cod roșu de alertă de securitate pentru 15 zile. La intrarea în regiune sunt instalate puncte de control. Ziua verificările vor avea loc selectiv, iar noaptea măsura se va aplica în privința tuturor care vor trece linia de demarcare, a anunțat liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Sărbătoarea de 9 mai va fi marcată evitându-se adunările în masă. Iar instituțiile de învățământ trec la regimul online până la sfârșitul anului școlar.