Biroul politici de reintegrare anunță că Tiraspolul a blocat reuniunea „1+1”

Întrevederea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și a Tiraspolului se amână. Chișinăul, care a propus data de 17 ianuarie, anunță că Tiraspolul a blocat reuniunea în formatul „1+1”. Biroul politici de reintegrare precizează că în cadrul întrevederii urma să fie agreat mecanismul de oferire de către Chișinău a ajutoarelor umanitare locuitorilor din regiune, transmite IPN.

Reuniunea, solicitată de Chișinău, urma să aibă loc vineri, ora 10:00, deși Chișinăul, ținând cont de urgența subiectului, era dispus pentru întâlnire și mai devreme, pe parcursul acestei săptămâni.

„Chișinăul a dorit ca la această reuniune să obținem răspunsul Tiraspolului privind livrarea din Ucraina a cărbunelui pentru asigurarea activității Centralei Termoelectrice Moldovenești; determinarea necesităților stringente pentru spitale, instituții de învățământ, centre sociale; asigurarea accesului ambulanțelor de pe malul drept al Nistrului pentru a prelua din regiune pacienții în stare gravă, crearea unui grup ad-hoc pentru gestionarea situației de criză”, precizează Biroul politici de reintegrare.

Tiraspolul insistă pe organizarea întrevederii în stânga Nistrului, invocând pretinse pericole la Chișinău pentru reprezentanții delegației sale. Chișinăul a propus ca alternativă organizarea întrevederii în format de videoconferință.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.