Bilanţul relaţiilor moldo-germane a fost discutat la Chişinău

Relaţiile moldo-germane din cei 20 de ani au fost discutate la Chişinău în cadrul conferinţei „Noi impulsuri în cooperarea moldo-germană”, organizate de Ambasada Germaniei în Republica Moldova cu ocazia săptămânii moldo-germane. Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer, a spus că relaţiile dintre Germania şi Moldova sunt de-a dreptul marcante prin prezenţa marilor companii germane pe teritoriul Moldovei, dar şi pentru că un număr tot mai mare de tineri moldoveni vor să înveţe limba germană, transmite IPN.

Diplomatul german a precizat că marile companii germane de pe teritoriul Republicii Moldova nu doar obţin venituri, dar şi contribuie la dezvoltarea republicii prin promovarea instruirii profesionale. Un bun exemplu în acest sens este compania Draexlmaier, care în număr mare instruieşte tehnicieni tineri din Moldova oferindu-le posibilitatea de calificare. Pe lângă această colaborare, ambasadorul Germaniei a menţionat şi parteneriatele în diverse domenii precum aprovizionarea cu apă a localităţilor rurale, dezvoltarea infrastructurii etc.

„Vreau să menţionez şi Fundaţia germană pentru cooperare juridică internaţională, care are succese mari în instruirea continuă în domeniul justiţiei, oferă ajutor în reformarea sectorului justiţiei din Republica Moldova, care este o sarcină primordială pe care şi-a asumat-o guvernarea de la Chişinău. Totodată, cooperarea în domeniul ştiinţei este realizată prin intermediul Serviciului german de schimb academic, care oferă burse pentru ca savanţii tineri să facă cercetări în Germania, acoperă o paletă foarte largă de alte activităţi”, a spus Matthias Meyer.

Oficialul a subliniat că în cadrul programului respectiv Germania va acorda 40 de burse pentru tinerii moldoveni şi alte 3 burse parlamentare pentru academicieni care cunosc activitatea parlamentară şi care pot face stagii în Bundestagul german. În opinia ambasadorului, un astfel de mecanism duce la consolidarea capacităţilor de conducere în rândul viitorilor lideri politici moldoveni.

„Relaţiile diplomatice dintre Germania şi Republica Moldova există din 1995 şi am fost printre primele ţări care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. Apogeul relaţiilor diplomatice a fost atins în 2012, prin vizita cancelarului german, Angela Merkel, la Chişinău, care a dat un semnal foarte important în sensul dezvoltării de mai departe a relaţiilor bilaterale moldo-germane”, a adăugat diplomatul german.

Totodată, acesta a spus că în prezent circa 14 mii de elevi din Moldova învaţă limba germană, iar cererea din partea tinerilor este foarte mare.

La rândul său, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a spus că relaţiile moldo-germane au cunoscut o ascensiune accentuată după anul 2004, când a avut loc prima rundă mare de extindere a Uniunii Europene, şi au început discuţiile despre ce se întâmplă în vecinătatea imediată a Uniunii Europene. După care a urmat iniţiativa foarte reuşită a Parteneriatului Estic, lansată în 2009, când şi în Moldova a avut loc o schimbare.

„Din 2009 încoace, avem dialog ascendent cu Germania, avem un dialog foarte intens pe dimensiunea parlamentară şi guvernamentală. Germania este un partener economic foarte mare şi un investitor important, care demonstrează că în Republica Moldova există un mediu de afaceri favorabil. Potenţialul este mult mai mare şi cred că investiţiile nu se atrag, dar vin singure când există condiţii bune”, a spus Igor Corman.

În acest context, preşedintele Parlamentului a subliniat că activitatea companiilor germane pe teritoriul republicii este foarte importantă, deoarece pentru alţi investitori nu poate fi un semnal mai bun decât succesul celor care deja muncesc aici. Igor Corman a menţionat că relaţiile bilaterale trebuie să fie cimentate pe toate domeniile şi a mulţumit Germaniei pentru succesele obţinute de Republica Moldova în apropierea de UE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.