Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO) a deschis astăzi, 23 septembrie, o misiune oficială de observare pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie în Republica Moldova. Desfășurarea misiunii vine ca și răspuns la invitația din partea autorităților naționale, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Corein Jonker, conducătoarea Misiunii, a declarat că echipa de bază include 11 experți cu sediul în Chișinău și 24 de observatori pe termen lung. Aceștia vor fi repartizați în toată țara începând cu 30 septembrie. Suplimentar, BIDDO va solicita statelor participante să delege 200 de observatori pe termen scurt, care vor ajunge în Moldova cu câteva zile înainte de ziua alegerilor.
Observatorii vor monitoriza îndeaproape toate aspectele alegerilor, inclusiv posibilele evoluții post-electorale. Domeniile specifice pe care se va concentra misiunea includ implementarea cadrului legal modificat, înregistrarea candidaților, activitățile în cadrul campaniei, precum și soluționarea litigiilor electorale și acoperirea mediatică electorală. Aceștia vor evalua, de asemenea, punerea în aplicare a recomandărilor electorale anterioare ale BIDDO.
Corein Jonker a menționat că deja au avut loc întrevederi cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, ai Comisiei Electorale Centrale și ai Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Vor urma întrevederi cu reprezentanții autorităților de stat, ai partidelor politice, cu candidații, precum și cu reprezentanții societății civile, mass-media și ai comunității internaționale.
În ziua alegerilor, misiunea BIDDO își va uni eforturile cu Delegația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru a efectua observări cu referință la deschiderea secțiilor de votare, procesul de votare, numărarea buletinelor de vot și tabelarea rezultatelor
În cadrul activității sale misiunea va publica un raport intermediar, iar a doua zi după alegeri va emite o declarație cu privire la constatările preliminare și concluziile sale. BIDDO va elabora un raport final cu privire la observarea alegerilor în aproximativ opt săptămâni după încheierea procesului electoral.