Bibliotecile publice se vor implica în prevenirea accidentelor casnice şi rutiere la copii

Bibliotecile publice din întreaga ţară se vor implica în informarea populaţiei despre metodele de prevenire a traumatismelor, intoxicaţiilor şi otrăvirilor la copii, precum şi în distribuirea materialelor informative pentru populaţie. Astfel, adulţilor şi copiilor le vor fi prezentate şi repartizate ghiduri şi filmuleţe comportamentale privind riscurile casnice şi rutiere pentru copii în cadrul unor lecţii publice în incinta bibliotecilor. Activitatea se va realiza printr-un parteneriat local cu centrele de sănătate publică, cu invitarea medicilor de familie şi poliţiştilor, pentru a le vorbi participanţilor despre riscurile la care sunt expuşi copiii atât în gospodării, cât şi în stradă, transmite IPN.

Potrivit reprezentanţilor programului Novateca, repartizarea materialelor informative va avea loc pe mai multe căi. Pe 30 martie curent va fi organizat Anul bibliologic la Biblioteca Naţională unde se vor întruni toţi managerii bibliotecilor raionale şi vor primi primul set de materiale din partea proiectului REPEMOL. „În plus, în luna aprilie, va fi organizat un week-end al securităţii, când în bibliotecile raionale din ţară vor avea loc activităţi cu implicarea reprezentanţilor centrelor de sănătate, pompierilor şi poliţiştilor, în cadrul cărora vor fi prezentate publicului larg informaţii despre prevenirea accidentelor casnice şi rutiere”, a menţionat specialistul în  parteneriate al programului Novateca, Margarita Ursu.

Totodată, o altă cale de distribuire a informaţiilor vor fi coordonatorii regionali ai proiectului Novateca. Prin intermediul acestora, vor fi expediate toate materialele informative către bibliotecile locale. „Atunci când le vom transmite aceste materiale, le vom sugera să organizeze diferite acţiuni în care să implice medicii de familie. Totodată, fiecare bibliotecă îşi va alege grupul ţintă cu care să lucreze pentru ca mesajul să ajungă la cetăţenii vizaţi”, a afirmat Margarita Ursu.

Managerul Proiectului REPEMOL, Silvia Morgoci, consideră că bibliotecarii publici sunt un partener important la nivel local pentru informarea populaţiei. „Lecţiile publice la tema securităţii copilului sunt un subiect de interes pentru multe grupuri de populaţie: părinţi cu copii de 0-5 ani, gravide, bunici, elevi. Numai printr-un parteneriat local multidisciplinar putem obţine schimbări frumoase în comunitate”, a menţionat Silvia Morgoci.

Natalia Silitrari, reprezentantul Centrului Naţional de Sănătate Publică, a menţionat că specialiştii din sănătatea publică în raioane vor face echipă cu bibliotecarii publici pentru informarea populaţiei, iar această experienţă este de pionerat pentru sistem. „Numai prin conjugarea eforturilor putem obţine rezultate în promovarea sănătăţii”, a menţionat Natalia Silitrari.

În cadrul proiectului REPEMOL au fost elaborate o serie de filmuleţe comportamentale pentru prevenirea traumatismelor la copii, care pot fi accesate aici.

Proiectul REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova), în colaborare cu autorităţile, atenţionează părinţii despre măsurile de prevenire a accidentelor casnice la copiii de până la 5 ani în cadrul campaniei „O casă fără pericole pentru copilul tău”, dar şi face educaţie rutieră pentru toţi copii în cadrul Campaniei „Ştii să eviţi pericolele străzii?”. Informaţii despre cum poate fi protejat copilul în diferite situaţii pot fi găsite şi pe site-ul www.parinti.md.

Proiectul Novateca este o iniţiativa a Fundaţiei Bill & Melinda Gates care are scopul de a transforma peste 1000 de biblioteci publice din Republica Moldova în centre comunitare vibrante şi pline de viaţă, unde cetăţenii vor putea beneficia de acces gratuit la calculatoare şi servicii performante de bibliotecă. În martie 2016, fiecare a doua bibliotecă din ţară va fi modernizată, prin dotarea acesteia cu calculatoare şi instruirea bibliotecarului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE