Bere germană în PMAN
Iubitorii de bere germană şi Bratwurst sunt aşteptaţi în „Satul european” din Piaţa Marii Adunări Naţionale, la standul Ambasadei Germaniei. Berea va putea fi savurată pe fundalul celebrelor melodii germane interpretate live de ansamblul moldovenesc „Concertino”.
Şeful adjunct al misiunii diplomatice, Carsten Wilms, a declarat pentru Info-Prim Neo că atât astăzi, 12 mai, la Chişinău, cât şi la Comrat, o săptămână mai târziu, vor fi organizate cursuri de limba germană în „colţurile lingvistice” din „Satul european”. Vizitatorii vor avea oportunitatea de a discuta cu oficialii ambasadei. Germania participă şi la Festivalul de Film European (14-18 mai) cu documentarul „Nothing is better than nothing at all”/„Nimic e mai bun decât absolut nimic”.
„Sunt fericit să spun că Südzucker, investitor german, care a fost activ în Republica Moldova pentru mulţi ani, este sponsorul general în acest an a Zilei Europei”, a notat oficialul.
Potrivit oficialului, în 1950 Germania a fost unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene. „Astăzi majoritatea germanilor beneficiază de integrarea europeană – călătoresc liber peste graniţe, au posibilităţi largi în sectorul european de afaceri şi de investiţii etc. Pe de altă parte, publicul larg are încă multe prejudecăţi cu privire la UE şi aşa-numita „birocraţie la Bruxelles”. Prin urmare, este important de a informa obiectiv despre modul în care Uniunea Europeană funcţionează şi ce beneficii concrete pentru cetăţenii aduce”, a notat oficialul.
Carsten Wilms a menţionat că, dacă e de comparat Republica Moldova de astăzi şi Republica Moldova cu câţiva ani în urmă, au fost făcute multe lucruri. Oficialul a spus că rămâne optimist în ceea ce priveşte integrarea Republicii Moldova în UE.
Zilele Europei în Republica Moldova sunt sărbătorite la Chişinău şi la Comrat în perioada 12 – 19 mai. Evenimentele sunt organizate de către Delegaţia UE în Republica Moldova. Sponsori ai activităţilor sunt companiile Sudzucker, Orange, Agroindbank Moldova şi Flor Art.