Belgia sprijină Moldova în liberalizarea schimburilor comerciale cu UE, Yves Leterme

„Faptul că discuţiile pentru facilităţile de vize pentru moldoveni şi pentru liberalizarea schimburilor comerciale au cunoscut recent evoluţii foarte pozitive este foarte încurajator. Este dorinţa preşedinţiei belgiene a Uniunii Europene să sprijine aceste procese şi să facă progrese cu Republica Moldova în următoarele şase luni” a declarat primul ministru belgian Yves Leterme pentru Radio Moldova, citat de Info-Prim Neo. Declaraţiile au fost făcute după întrevederea de marţi, 27 iulie, dintre premierul belgian şi premierul moldovean Vlad Filat, aflatt în vizită la Bruxelles Oficialul belgian l-a încurajat pe prim-ministrul moldovean să continue reformele în domeniul economic. În cadrul întrevederii, Vlad Filat şi-a exprimat speranţa că în toamnă vor fi lansate negocierile pe marginea Acordului de Comerţ Liber şi Aprofundat cu UE, că Moldova va obţine o foaie de parcurs în ceea ce ţine de liberalizarea regimului de vize şi că negocierile pe marginea Acordului de Asociere vor continua în acelaşi ritm dinamic. De asemenea, s-a menţionat că va continua procesul de racordare la normele şi standardele europene. Filat a asigurat UE că Republica Moldova este prieten şi partener de nădejde. Vlad Filat a menţionat că situaţia în Republica Moldova este una complexă, dat fiind faptul că urmează organizarea unui referendum, dar şi a alegerilor parlamentare anticipate şi prezidenţiale. În context UE, dar şi preşedinţia belgiană sunt interesate de evoluţiile de la Chişinău, iar premierul belgian a spus că sprijină eforturile guvernului Filat pentru a debloca în următoarele săptămâni situaţia politică şi a subliniat importanţa referendumului de la 5 septembrie şi a alegerilor din noiembrie. Premierul belgian a apreciat faptul că liderii politici din Moldova au urmat recomandările Comisiei de la Veneţia şi au decis să depăşească criza constituţională prin organizarea unui referendum şi a alegerilor, se menţionează într-un comunicat al Guvernului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.