Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor solicită crearea unei comisii de anchetă, pe platformă parlamentară, care să elucideze circumstanțele emiterii garanțiilor de stat, precum și a emisiunii monedei naționale în anii 2014-2015, transmite IPN.
Deputatul BCS, Vlad Batrîncea, a declarat că această comisie urmează să stabilească „factorii politici care au stat la baza furtului secolului, dar și să spună numele participanților, complicilor la acele fărădelegi. În opinia sa, legislativul are capacitate să facă lumină, iar ca urmare a concluziilor, și procuratura și alte organe de drept să aibă de muncit”.
„Pe 22 aprilie, Curtea Constituțională a emis o hotărâre importantă privind încălcarea Constituției Republicii Moldova în acțiunile Guvernului privind acele decizii secrete de alocare a garanțiilor de stat în vederea acoperii furtului miliardului. Curtea a stabilit că au fost încălcate mai multe acte normative, mai multe legi. Reiterăm: acele garanții de stat s-au produs cu încălcarea Constituției. La fel, Curtea a constatat că a fost încălcată Constituția și la capitolul emisiunii monedei naționale”, a declarat Vlad Batrîncea în plenul Parlamentului.
Socialistul susține că vinovații trebuie să răspundă în fața legii chiar și după opt, nouă ani. „Aceste crime nu au termene de prescripție. Cetățenii, în afara faptului că achită aceste datorii pentru miliardele furate, cetățenii așteaptă dreptate, ca legea să lucreze, iar cei vinovați să fie trași la răspundere”, a mai spus Vlad Batrîncea.
În context, președintele fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, Mihail Popșoi, a declarat că această propunere urmează să fie discutată în cadrul fracțiunii, iar la ședința următoare a Parlamentului PAS își va prezenta poziția.