Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au sesizat Curtea Constituțională privind decizia Parlamentului de instituire a stării de urgență, transmite IPN.
În sesizarea depusă, autorii au specificat că scopul principal al instituirii stării de urgență a fost necesitatea achitării companiei „Gazprom”, până în data de 21 ianuarie, a 50% din plata pentru consumul de gaze din ianuarie curent, precum și acordarea posibilității întreprinderii „Moldovagaz” să amâne termenul de achitare a TVA.
Potrivit unui comunicat de presă, dat fiind că, în aceeași zi, „Moldovagaz” și-a executat obligația, scopul instituirii stării de urgență a fost atins și epuizat. Parlamentarii consideră că termenul de 60 de zile a stării de urgență este neargumentat juridic, încalcă drepturile fundamentale ale omului și cetățeanului, contravine Constituției și altor acte normative naționale și internaționale. Mai mult, urmărește blocarea protestelor, monitorizarea presei de către SIS și cenzurarea mass-media.
Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită la 20 ianuarie, pe un termen de 60 de zile.