Bazinul râului Nistru în vizorul OSCE

O conferinţă internaţională cu privire la starea ecologică a râului Nistru şi-a început astăzi, 20 septembrie, activitatea la Chişinău. În cadrul conferinţei sunt abordate subiecte ce ţin de apă şi sănătate, măsuri de prevenire a inundaţiilor, monitorizarea calităţii apei şi conservarea bio-diversităţii şi a ecosistemelor acvatice, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Misiunii OSCE în Moldova.

Evenimentul a întrunit peste 130 de participanţi –  savanţi, experţi şi activişti din cadrul ONG-urilor de mediu din Moldova, Ucraina, Belarus, Rusia, România şi Estonia. Experţii prezenţi la conferinţă vor prezenta recomandări privind acţiunile prioritare ce urmează să fie întreprinse de către guvernele Moldovei şi a Ucrainei pentru implementarea cu succes a Tratatului privind Bazinul Râului, semnat de către aceste două ţări în noiembrie 2012.

Şeful adjunct al Misiunii OSCE în Moldova, Jan Plešinger, a spus că astfel de iniţiative ajută oamenii, inclusiv din regiunea transnistreană, nu doar să consolideze responsabilizarea de mediu, ci şi relaţiile personale între ei şi încurajează spiritul unităţii. „Acest lucru creează o bază bună pentru consolidarea încrederii”, a opinat Jan Plešinger.

Conferinţa de două zile este organizată de către Asociaţia Internaţională Ecologică a Păstrătorilor Râului „Eco-TIRAS”, cu sprijinul Misiunii OSCE în Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.