La sfârșitul anului trecut, baza monetară s-a majorat cu 541,3 milioane de lei, ceea ce reprezintă 1,2% față de luna noiembrie, și a constituit 46 851,0 milioane de lei. Totodată, față de luna decembrie 2018, aceasta este cu 7,6% mai mare, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei.
Soldul depozitelor în moneda națională s-a majorat cu 1 405,0 milioane de lei și a constituit 40 183,8 milioane de lei, reprezentând o pondere de 60% din soldul total al depozitelor. Soldul depozitelor în valută, recalculat în lei, a crescut cu 266,9 milioane de lei, până la nivelul de 26 813,7 milioane de lei, având o pondere de 40%.
Soldul cererilor față de economie a crescut în luna decembrie cu 128,2 milioane de lei (0,3%) ca urmare a majorării cererilor față de economie în moneda națională cu 304,1 milioane lei (1,1%). Cererile în valută, exprimate în lei moldovenești, au scăzut cu 175,9 milioane de lei (1%). Cererile față de economie în valută, exprimate în dolari, au crescut pe parcursul perioadei de referință cu 3,2 milioane de dolari (0,3%).
Potrivit BNM, majorarea soldului cererilor față de economie în moneda națională a fost determinată de creșterea soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar public, a soldului cererilor față de mediul financiar nebancar și a soldului cererilor față de alte sectoare rezidente cu 53,6 milioane de lei (7,5%), cu 68,2 milioane de lei (10,8%) și cu 225,2 milioane de lei (1,6%). Respectiv, în timp ce soldul cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar privat s-a redus cu 42,9 milioane lei (0,4%).
Evoluția soldului cererilor față de economie în valută, exprimate în lei moldovenești, a fost influențată de scăderea soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar public cu 13,4 milioane de lei (9,1%), a soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar privat cu 179,7 milioane de lei (1,2%) și a soldului cererilor față de alte sectoare rezidente cu 0,6 milioane de lei (0,2%). Aceasta în timp ce soldul cererilor față de mediul financiar nebancar a crescut cu 17,8 milioane de lei (1,9%).
Baza monetară în sens larg include banii puși în circulație de către Banca Națională a Moldovei, rezervele bancare în lei, menținute în conturile corespondente la BNM, precum și rezervele obligatorii în valută, depozitele „overnight” ale băncilor și depozitele la vedere ale altor organizații la BNM.