Bătrânii îşi vor putea ridica compensaţia de 130 de lei odată cu pensia

Pensionarii îşi vor putea ridica compensaţia de 130 de lei la termificare odată cu pensia, la Oficiul Poştal, a declarat ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga. „Nimeni nu trebuie să depună niciun dosar, adică nu vor mai fi cozi la Direcţiile de asistenţă socială, nu va mai exista necesitatea să se multiplice documente. Noi vom prezenta listele, avem un sistem informaţional în care este inclus fiecare”, a menţionat Valentina Buliga. Solicitat de Info-Prim Neo, viceministrul muncii, Vadim Pistrinciuc, a precizat că din octombrie îşi vor putea ridica compensaţiile doar pensionarii şi familiile vulnerabile, iar angajaţii bugetari – abia după 1 ianuarie 2011. „Noi preconizăm un nou tip de compensaţii pe perioada rece a anului, în funcţie de venitul pe care îl are fiecare membru al familiei. Acest tip va cuprinde un număr mai mare de oameni. Noi vom anunţa în prealabil care este procedura, vom efectua instruirea personalului care va fi implicat”, a menţionat viceministrul. De compensaţii în perioada rece a anului vor beneficia 500 de mii de pensionari cu o pensie mai mică de 900 de lei, 30 de mii de familii vulnerabile şi angajaţii bugetari cu un salariu mai mic de 700 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.