Oamenii de ştiinţă de la Institutul Italian de Tehnologie au reuşit să producă o nouă baterie de tip litiu-ion care este cu 25% mai eficientă decât cele aflate acum pe piaţă, transmite IPN cu referire la yoda.ro.
Cercetătorii au reuşit să exploateze conductivitatea electrică a grafenului, pus la anodul bateriei, la o scară fără precedent, scrie ZDNet.com. Grafenul derivă din grafit şi a fost izolat prima dată în 2004 de fizicienii Andre Geim şi Konstantin Novoselov, care au obţinut premiul Nobel în 2010 pentru descoperirea lor. De atunci, cercetători din lumea întreagă au încercat să vadă în ce feluri poate fi folosit grafenul.
Şi alţi oameni de ştiinţă au mai folosit grafenul în baterii, însă nimeni până acum nu a mai avut un rezultat atât de bun, performanţe crescute cu 25%. Secretul constă în modul de obţinere a grafenului. Italienii l-au combinat cu o soluţie organică folosind ultrasunete. Ei au obţinut într-un final un fel de cerneala de grafen, care poate fi aplicată uşor pe cupru, fără să necesite un tratament suplimentar.