Bătaie cu victime în faţa Colegiului Tehnologic din capitală
Un elev al Colegiului Tehnologic din capitală a ajuns la spital după ce a fost bătut chiar în faţa instituţiei de învăţământ. Incidentul s-a produs marţi, 17 februarie, în timpul orelor.
Echimie Cotelea, specialist în relaţii cu publicul al Comisariatului general de poliţie, a comunicat pentru Info-Prim Neo că în bătaie au fost implicaţi doi elevi ai colegiului şi fraţii unei eleve. Cazul este cercetat.
Martorii agresiunii spun că cei doi elevi au fost scoşi de la ore sub pretextul că sunt chemaţi de către directoare. Odată ajunşi afară, au fost luaţi la pumni de patru tineri. Elevii ar fi făcut comentarii urâte după ce fata ar fi plasat pe Internet nişte poze cu ea.
Ludmila Cube, directoarea instituţiei de învăţământ, a confirmat incidentul, dar a spus că un singur elev a fost agresat, care a şi ajuns la spital. Pe cazul dat s-a pornit o anchetă internă. „Activitatea tinerei va fi suspendată. Aceasta riscă să fie exmatriculată, dacă se va demonstra că a provocat bătaia”, a menţionat Ludmila Cube.
„Dacă tinerii au împlinit 18 ani vor fi traşi la răspundere conform Codului administrativ. În caz contrar, vor fi sancţionaţi părinţii”, a declarat Marina Popovici, şefa Secţiei minori şi moravuri a Direcţiei profilaxie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit Comisariatului general de poliţie, pe numele persoanelor implicate în bătaie au fost întocmite procese verbale. Acestea riscă amendă amendă între 200 şi 500 lei sau arest administrativ până la 15 zile.