Băsescu nu crede în provocări din partea Moscovei înainte de Summitul de la Vilnius

Preşedintele României, Traian Băsescu, aflat într-o vizită oficială la Chişinău, miercuri, 17 iulie, a declarat, răspunzând la o întrebare a jurnaliştilor, că nu crede în posibilitatea unor provocări din partea Moscovei înainte de Summitul de la Vilnius. Oficialul român a spus că Moscova se respectă prea mult pentru a face una ca asta, transmite IPN.

Şeful statului român a mai spus că situaţia din Republica Moldova e diferită decât cea din România înaintea aderării la UE. „În România a fost unanimitate politică în drumul spre Europa. Nu am avut o opoziţie internă, aşa cum se pare că apare în ultimele luni aici. Provocări din partea Moscovei nu cred ca vor fi. Este capitala unei ţări care se respectă foarte mult”, a menţionat Traian Băsescu în conferinţa de presă pe care a susţinut-o împreună cu omologul său, Nicolae Timofti.

Şeful statului român a adăugat că în Republica Moldova, în ultimele luni, opoziţia vrea să schimbe parcursul european al ţării, deşi acest parcurs a fost discutat şi în timpul vizitei sale la Chişinău pe când preşedinte al Republicii Moldova era Vladimir Voronin, liderul PCRM. „ Acum înţeleg că Voronin a uitat că s-a născut sau că are părinţii la Dubăsari, sau că nu a putut trece să vadă mormintele părinţilor când era şef de stat”, a mai declarat Băsescu.

Şi preşedintele Nicolae Timofti a spus în context că în Republica Moldova sunt forţe care promovează alte idei decât cele pe care le promovează guvernarea. „Provocări pot fi. Dar noi o să rezistăm prin consecvenţa noastră, prin promovarea politicii de guvernare orientată spre integrarea europeană”, a mai spus Nicolae Timofti.

Traian Băsescu efectuează miercuri, 17 iulie, o vizită în Republica Moldova la invitaţia preşedintelui Nicolae Timofti.

  • traian basescu despre provocari.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.