Başcanul Formuzal a plecat supărat de la şedinţa Comisiei pentru modificarea Constituţiei

Cetăţenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia ar putea să nu participe la un eventual referendum pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută miercuri, 24 martie, de către guvernatorul regiunii autonome, Mihail Formuzal, în şedinţa Comisiei pentru modificarea Constituţiei, transmite Info-Prim Neo. Mihail Formuzal este de părere că Republica Moldova trebuie să ţină cont de recomandările Comisiei de la Veneţia pentru a depăşi criza politică. Başcanul s-a arătat indignat de faptul că nicio propunere făcută de autorităţile găgăuze nu a fost luată în consideraţie de membrii comisiei. Formuzal a cerut excluderea din proiectul noii Constituţii a unui articol care prevede că autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale cu statut special pot înainta iniţiative legislative numai în probleme ce ţin de statutul lor. „În actuala Constituţie nu există o asemenea îngrădire a drepturilor. Până în prezent autorităţile din Găgăuzia puteau înainta orice fel de iniţiativă legislativă”, a declarat Formuzal. După ce membrii comisiei nu au votat pentru excluderea articolului în cauză, Formuzal a părăsit şedinţa. Mihai Ghimpu a comunicat după aceasta că Mihail Formuzal i-a înaintat o scrisoare ce conţinea diverse propuneri, inclusiv oficializarea limbii ruse drept limbă de stat şi federalizarea ţării. „Noi trebuie să depolitizăm subiectul. UTA Găgăuzia are o autonomie de invidiat cum nu au alţii. Este necesar să terminăm lupta pe care am început-o în anii 90. Noi avem nevoie de stabilitate politică şi de înţelegere”, a spus preşedintele interimar al ţării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE