Bașcana Găgăuziei a fost citată la Procuratura Anticorupție. I-a fost înaintată învinuirea

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost astăzi citată la Procuratura Anticorupție, unde i-a fost înaintată învinuirea. La ieșirea din instituție, ea a declarat că este vorba despre un dosar politic, fabricat la comanda actualei guvernări, transmite IPN.

Bașcana a menționat că este un dosar care a fost fabricat acum doi ani împotriva ei și a fostului partid Șor, declarat neconstituțional. „Am fost audiată timp de două ore. Mi-a fost înaintată învinuirea și vreau să spun că toate persoanele implicate în acest dosar, făcut la comanda Maiei Sandu și a partidului de guvernământ PAS, vor răspunde pentru această presiune, pentru că guvernarea PAS nu este veșnică. Este o presiune asupra mea și o presiune directă asupra cetățenilor Găgăuziei”, a declarat Evghenia Guțul.

Contactați de IPN, responsabilii din cadrul Procuraturii Anticorupție nu au oferit deocamdată un răspuns.

În contextul alegerilor pentru funcția de bașcan, care au avut loc în primăvara anului 2023, procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii CNA și angajații Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat mai multe acțiuni de urmărire penală în cadrul unui dosar privind coruperea alegătorilor de către reprezentanții unei formațiuni politice pentru a-i determina să voteze un concurent electoral la alegerile din UTA Găgăuzia. Atunci, s-a constatat că, în perioada martie-mai 2023, Evghenia Guțul, în calitate de concurent electoral vizat în acea cauză, precum și grupul său de inițiativă, ar fi acceptat cu bună știință mijloace financiare din partea unui grup criminal organizat, care ar fi fost și sunt utilizate pentru remunerarea ilicită a activiștilor implicați în campania electorală de alegere a bașcanului UTA Găgăuzia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.