Barierele comerciale din Moldova, studiate de Comisia Economică pentru Europa a ONU

Situaţia agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului, barierele comerciale şi consolidarea capacităţilor de facilitare a comerţului, au constituit subiectul discuţiilor şi dezbaterilor în cadrul Comisiei Economice pentru Europa (UNECE). În perioada 2015-2016 experţii ONU au organizat un proiect de studiu în acest sens. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a condus delegaţia Republicii Moldova la cea de-a doua sesiune a Comitetului pentru Standarde şi Capacităţi Comerciale al UNECE, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan a salutat implicarea Comisiei Economice pentru Europa a ONU în procesul de realizare a primei etape a studiului cu privire la barierele comerciale existente în ţară. Totodată, oficialul a mulţumit Guvernului elveţian pentru acordarea sprijinului financiar în lansarea, în premieră, a unui astfel de proiect pentru Moldova.

Vicepremierul a punctat angajamentul ferm al Guvernului de a continua implementarea pachetului de reforme privind eficientizarea activităţii agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului şi valorificarea pe deplin a angajamentelor în conformitate cu practicile sistemului mondial de comerţ şi Foaia de parcurs privind implementarea Acordului de Asociere cu UE.

Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite este o organizaţie interguvernamentală compusă din 56 de state membre, cu sediul la Geneva, care asistă guvernele naţionale în procesul de integrare a economiilor autohtone în economia mondială prin implicarea partenerilor de dezvoltare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.