Bărbatul diagnosticat cu pneumonie provocată de virusul gripal de tip AH1N1, internat de mai de două de săptămâni în secţia reanimare a Spitalul clinic municipal nr.1, a murit. Este a cincea victimă răpusă de gripă.
Vicedirectorul medical al instituţiei, Ion Artenii, a declarat pentru IPN că bărbatul de 36 de ani a fost internat pe 4 februarie, fiind diagnosticat cu pneumonie viruso-bacteriană cu evoluţie severă pe fundal de gripă. Bărbatul s-a tratat acasă 4 zile, după care s-a adresat la medic, însă nici tratamentul intensiv nu i-a mai putut salva viaţa.
Medicul a atenţionat că este foarte important ca, odată cu apariţia simptomelor infecţiilor respiratorii acute, persoanele să se adreseze la medic imediat, pentru că în unele cazuri acestea au o evoluţie fulminantă şi provoacă complicaţii. Printre simptome este febra, tusea chinuitoare, slăbiciuni, dureri musculare etc.
Potrivit datelor Centrului Naţional de Sănătate Publică, numărul de cazuri de gripă este de peste 150. Specialiştii recomandă evitarea aflării în spaţii aglomerate închise, evitarea contactelor cu persoanele bolnave, folosirea măştilor, spălarea pe mâini, aerisirea încăperilor şi adresarea la medic la primele semne de boală.