Bărbatul care a abuzat sexual o fetiţă la grădiniţă a cerut să fie achitat
Bărbatul condamnat la 10 ani închisoare pentru că a abuzat sexual o fetiţă într-o grădiniţă din centrul capitalei a cerut să fie achitat. Potrivit Procuraturii Generale, avocatul acestuia a contestat la Curtea de Apel sentinţa de condamnare a clientului său, solicitând casarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri de achitare, transmite Info-Prim Neo.
Curtea de Apel Chişinău a respins ca nefondat apelul avocatului, cu menţinerea sentinţei atacate în vigoare. Decizia Curţii este definitivă, dar poate fi supusă recursului ordinar în Curtea Supremă de Justiţie.
Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost învinuit de comiterea acţiunilor violente cu caracter sexual. Potrivit procurorilor, în ziua de 18 august 2010, în timp ce se afla în incinta grădiniţei nr. 23 din capitală, inculpatul a intrat în dormitorul copiilor din grupa mică unde a abuzat sexual o minoră de 3 ani. A doua zi acesta a fost reţinut, iar în noiembrie 2010 cauza penală a fost expediată pentru examinare în instanţa de judecată. Decizia de condamnare a fost pronunţată în august 2011.