Tatăl vitreg al fetei care a născut în ianuarie, la vârsta de 11 ani, a fost trimis pe banca acuzaților. Procurorii îl învinuiesc că și-ar fi violat sistematic fiica vitregă, lăsând-o însărcinată, transmite IPN.
Procuratura Generală precizează că acesta ar fi abuzat fata de 11 ani în perioada lunilor martie-iulie 2023. Totul s-a întâmplat la domiciliul concubinei, într-un sat din centrul țării. Mama fetei se afla peste hotare, lăsând-o pe ea și doi frați în grija inculpatului.
Bărbatul este învinuit de comiterea actului sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie. Dacă va fi recunoscut vinovat, riscă o până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Până acum pledează nevinovat.
Fata de 11 ani a născut la mijlocul lunii ianuarie, iar cazul a devenit cunoscut peste două săptămâni. Atunci a fost pornită o cauză penală, iar la scurt timp tatăl vitreg a fost reținut și apoi plasat în arest. Inițial, minora ar fi spus că a rămas însărcinată de la un băiat din altă localitate.