Bărbat suspectat că şi-a agresat sexual fiica vitregă şi pe prietena ei, ambele minore

Un bărbat de 35 de ani din Chişinău este cercetat penal pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale în formă perversă cu fiica sa vitregă şi cu prietena acesteia, ambele minore. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, suspectul îşi filma acţiunile perverse şi le plasa pe diverse site-uri, transmite Info-Prim Neo. În urma unui şir de acţiuni operative, oamenii legii au încătuşat suspectul. Poliţia a stabilit că bărbatul îşi ademenea fiica cu dulciuri şi cadouri. Suspectul a reuşit să o ademenească şi pe prietena acesteia. Ambele fete au câte 14 ani, fiica fiind supusă perversiunilor de la vârsta de 8 ani, prietena acesteia – de la 12 ani. Audiate de poliţie, mamele fetelor au declarat că nu cunoşteau nimic despre cele întâmplate. Actualmente victimele sunt suspuse unor cure de reabilitare. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 20 ani de puşcărie sau detenţie pe viaţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.