Bărbat decedat într-un incendiu pornit de la o plită electrică

Un bătrân din oraşul Râşcani, în vârstă de 79 de ani, a fost găsit în casă fără suflare, intoxicat cu gaze de ardere. Incendiul a pornit de la o plită electrică cu care se încălzea bărbatul. Inspectorul superior al Secţiei Situaţii Excepţionale Râşcani, Oleg Ciubara, a declarat pentru Info-Prim Neo că pompierii au fost alertaţi marţi, 15 februarie, trecut de ora 11.00, de către vecinii bărbatului. Incendiul s-a produs într-o casă de pe str. Serghei Lazo. Bătrânul nu avea pe nimeni. Locuia de unul singur. Plita electrică era încă în priză când au ajuns pompierii. O parte din lucrurile din odaie încă mocneau. Aceştia l-au găsit pe bărbat mort, întins pe podea. Avea hainele pe el arse. Marţi şi în noaptea spre miercuri, 16 februarie, în Republica Moldova s-au produs 11 incendii. O persoană a murit.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.